sâmbătă, 16 februarie 2008

UN BUGET IN BASCALIE !

De o importanta deosebita, Hotararea Consiliului Local Pascani pentru aprobarea Bugetului aferent anului 2008 si a Listei de investitii, s-a desfasurat exact in maniera in care suntem tratati de actuala administratie publica locala. Pe scurt, sedinta a fost guvernata in mod vadit de interesul privat al pseudo-politicienilor, atat de stapani pe situatie incat il expun direct, natural, fara nicio jena sau preocupare ca, in drept, reprezinta populatia Pascaniului.

Este oare exagerat sa ceri, la o sedinta a Consiliului Local, o minima rigoare si seriozitate ? Cu siguranta ar fi prea mult, poate, daca cetatenii ar solicita respectarea orei de incepere. Insa a negocia la telefon contractele firmelor private pe care le conduc, in timpul dezbaterilor, reprezinta o lipsa de minima decenta fata de contribuabili. Fata de ceilalti consilieri, este nevoie de respect, care se menifesta in general, prin folosirea unor cuvinte neinjurioase si prin inghitirea in prealabil luarii cuvantului a alunelor, merdenelelor si a celorlalte produse alimentare din “protocol”.

Atentia consilierilor la prezentarea Proiectului dureaza doar cinci minute. Unii citesc ziarele, altii vorbesc la telefon, iar restul discuta intre ei. Asa ca prezentarea dureaza putin, “daca e nevoie, mai insistam, dar aveti proiectul in fata”.

Este greu de imaginat de cata lipsa de respect trebuie sa dea dovada un ales local pentru a spune raspicat, in timpul prezentarii avizelor comisiilor de specialitate, “trebuie sa ne apucam sa facem ceva”. Si asta dupa patru ani de administrat orasul ! Toate avizele sunt favorabile, ca doar nu se pot pune cu eternul initiator, care are 27 de ani de cand administreaza acest oras.

Urmeaza alte propuneri decat cele cuprinse in proiect. In acest moment am convingerea ca banii publici se vor folosi exclusiv pentru campania electorala a unui partid. Fara nicio jena, un consilier afirma sus si tare “am promis si trebuie sa facem parcari. E promisiunea electorala a PSD”. Se supune la vor propunerea de a se face parcari. Se aproba. Normal, trebuie sa o dea ca realizata. Dar propunerea are si un substrat cu miros de afacere banoasa. Se fac parcari din bani publici, dar dupa ce se termina, ele vor fi date spre administrare unui anumit afacerist local. E tardiva intrebarea de ce nu face afaceristul parcarile, din banii lui, daca tot el incaseaza taxele. Propunerea deja s-a aprobat. Dar cetateanul care va plati taxa de parcare trebuie sa stie ca tot din banii lui s-a realizat si parcarea. Ce daca plateste de mai multe ori ? Asa vor actualii alesi locali, doar cetateanul i-a trimis acolo.

Problema e ca acest exemplu e unul minor. Am expus anterior deficientele grave, structurale, ale Proiectului de buget si a listei de investitii. Subfinantarea invatamantului si a culturii nu sunt prioritati ale actualilor pseudo-politicieni. Pentru a se face un studiu pentru extinderea retelei de utilitati in fiefurile unor alesi locali, se renunta la muzeu. Acesta nu e o prioritate. Dimpotriva, dintre alunele molfaite in gura apare argumentul suprem “vine campania electorala si nu poti sa calci in cartiere” pentru ca “s-a promis si inca nu s-a facut”. Ei, totul pana aici, asta tine de existential. Se aproba efectuarea studiului, cu mentiunea expresa in Procesul verbal pe ce strazi si cine a facut propunerea.

Un consilier local, direct preocupat pe problemele de invatamant, solicita includerea in buget a unor drepturi ale profesorilor. “Cat anume, doamna ?” Doamna nu raspunde, se balbaie, cauta in foi, gaseste dar trece mai departe. Sumele sunt mari, asa ca e mai bine sa nu se precizeze cat. “Am depus toata documentatia unde erau si sumele integrale”. Ar fi trei miliarde, ar fi treizeci, nu se mai stie. Toti tac si cugeta. E o suma mare, oricare ar fi ea, dar e an electoral, nu putem sa nu dam. Cei 27 de ani de experienta isi spun cuvantul si vine solutia. “E obligatoriu sa dam ?” Nu e obligatoriu, doar daca sunt bani. “O sa dam cat putem, o sa facem rectificari mai incolo, si o sa vedem. De dat, dam. Sa vedem cand” La 8 Martie sau la Paste, care o fi mai aproape de alegeri. Doamna consilier pare nemultumita si nu voteaza bugetul. Doar nu era sa fraternizeze cu cei din PSD. Are o tema excelenta de campanie, ea a propus dar cei rai nu au vrut sa aprobe.

Finalul dezbaterilor e apoteotic. “Bugetul asta ajunge doar pana in vara. Dupa aia, o sa vedem”. Dar nimeni nu isi face probleme, remuneratia alesilor locali e asigurata pe tot anul, de parca ar trai cineva doar din acesti bani. Cat priveste educatia sau invatamantul, se poate trai si cu patru clase. Trebuie sa stii doar sa te descurci.

Poate doi consilieri au incercat sa respecte solemnitatea sedintei, si sa analizeze aspectele tehnice ale proiectului de buget. Cuvintele “bani europeni” s-au auzit doar de doua ori, la modul general, si de fiecare data din gura aceleiasi persoane. Au sunat fals, dar problema este ca pot reprezenta o sansa pentru dezvoltarea Pascaniului. Lipsa de interes este motivata prin faptul ca nu se pot fura, iar monitorizarea e aspra.

Am plecat de la sedinta convins de faptul ca o mana de oameni reuseste sa ingroape un oras intreg. Si in campania electorala vor veni sa ne spuna ce mult au facut ei pentru noi, si cate or sa mai faca. Oare mai are vreunul dintre ei onoarea sa plece acasa ?

Trec pe la Registratura Primariei si depun o cerere prin care solicit primarului actual din Pascani demisia. Ca gest de onoare pentru tot ceea ce s-a intamplat si azi si de-a lungul anilor. Solicit si un raspuns, ca e normal ca administratia locala sa raspunda la o cerere. Pana azi am primit doar un telefon, dar nimic in scris.

Am participat, prin prisma functiei mele anterioare la intalniri cu reprezentantii mai multor ministere, in scopul elaborarii de acte normative. Indiferent daca erau apolitici sau, dimpotriva, reprezentanti ai vreunui formatiuni politice, discutiile erau tehnice, cu propuneri si solutii concrete, intr-un cadru solemn. De regula, erau sedintele – maraton, care durau peste 6 ore, fara pauza, apa sau cafea, in care dezbateam initiativele legislative. Se analiza fiecare cuvant si fiecare virgula din propunerea de Hotarare sau Ordonanta a Guvernului la care lucram.

Sedinta in care s-a aprobat Bugetul Pascaniului pe anul 2008 si Lista de investitie mi-a intarit convingerea ca trebuie fundamental schimbata toata clasa politicienilor pascaneni actuali, fara exceptie. De la primar, pana la ultimii consilieri locali. Putem insa schimba ceva numai prin implicarea noastra. Putem schimba bascalia cu seriozitatea, suprematia interesului privat cu suprematia interesului public, investitiile in marmura fantanii cu atragerea de fonduri europene. Eu cred ca a venit timpul schimbarii.

vineri, 15 februarie 2008

Pascani, Iasi, Romania europeana


Ca urmare a aparitiei unor speculatii in presa locala, consider necesar si util sa precizez faptul ca domiciliul meu actual este in municipiul Pascani, judetul Iasi, asa cum reiese in mod evident din mentiunile din Cartea mea de Identitate. Schimbarea de domiciliu, din Iasi in Pascani, a fost necesara pentru a respecta prevederile legale in vigoare privind posibilitatea inscrierii in cursa electorala, in scopul realizarii schimbarii in Pascani. Cu toate ca locuiesc in Iasi, impreuna cu familia mea, cunosc problemele cu care se confrunta Pascaniul, atat prin prisma activitatii mele de avocat, cat si ca urmare a intalnirilor cu locuitorii acestui oras.
Zilnic vin in Pascani, folosind doar fondurile materiale proprii, in scopul de a schimba viitorul orasului. Observ atat probleme sale actuale care tin de modalitatea anormala de administrare, cat si problemele curente ale locuitorilor.

Pentru viitor, intentionez sa dezbat exclusiv problemele cu care se confrunta locuitorii orasului Pascani, pentru ca acestia, in momentul votarii, sa faca alegerea corecta, atat in ceea ce priveste viitorul primar al orasului, cat si ceilalti alesi locali.

Sunt convins ca am capacitatea si pregatirea necesara pentru a administra acest oras. Asa cum ma cunosc toti cei care imi sunt aproape, sunt imun la orice incercare de influentare sau de intimidare. Am curajul sa ma lupt cu toti cei care au interese oculte cu privire la banul public, am experienta si energia necesara pentru ca legea sa fie respectata in Pascani.

Asa cum usor se observa, exista o mare preocupare pentru atacarea persoanei mele, exclusiv pe baza unor sustineri fictive. Independenta mea politica este o amenintare pentru toti cei care au fost sau sunt obisnuiti sa raspunda la ordinele partidului. Pregatirea mea ii bulverseaza pe toti cei care stiu doar sa fraudeze banul public si interesul contribuabilului.

Ma simt, insa, foarte confortabil in fata acestor asa-zise critici, deoarece sunt constient ca trebuie sa ne luptam cu acest sistem corupt, in care sunt inclusi politicienii, unii oameni de afaceri si exponentii mesajelor publice.

Sunt convins ca cetatenii Pascaniului, la momentul votului, vor alege doar pe baza propriei lor constiinte. Vor alege o persoana pregatita, tanara si puternica, indiferent ce vor spune unii sau altii. Pentru ca a venit timpul sa alegem pentru viitorul Pascaniului.

miercuri, 13 februarie 2008

Comunicat de presa

Dionisie Afloroaei, candidat independent pentru Primăria municipiului Paşcani la alegerile locale din 2008, vă aduce la cunoştinţă următoarele:

- nu doreşte să organizeze, cel puţin deocamdată, nici o conferinţă de presă. Când va considera că va fi oportună sau necesară o asemenea întâlnire, veţi fi anunţaţi în timp util;

- nu doreşte să-şi facă campanie electorală în presa scrisă sau electronică din Paşcani, decât prin intermediul ziarului „Orizontul”. Este dreptul domniei sale de a stabili prin ce instrumente de presă comunică cu electoratul căruia i se adresează şi nu-i poate fi impusă o colaborare cu ziariştii care-i sunt din oficiu ostili;

- nu doreşte să cheltuiască bani pentru publicitate electorală în presa scrisă şi electronică din Paşcani. Fondurile sunt folosite pentru realizarea de strategii, proiecte şi programe care se vor constitui în programul electoral al acestuia pentru câştigarea Primăriei Paşcani;

- nu se ascunde de nimeni, nu este o fantomă, aşa cum ziariştii „nerăbdători” să-l întâlnească au scris deja în articolele publicate. El se întâlneşte cu păşcănenii, se interesează de problemele lor, probleme care vor constitui priorităţi în programul său electoral. Pentru domnia sa este mult mai util şi important să vorbească cu păşcănenii decât să dea declaraţii de presă;

- nu a primit până acum nici o întrebare concretă despre proiectele şi strategiile pe care le are în vedere pentru Paşcani, deşi unii ziarişti, dintre cei ,,nerăbdători” să-l întâlnească, au acreditat ideea că nu vrea să răspundă la o asemenea provocare. Domnia sa este de acord să răspundă în scris oricărei interpelări de acest gen şi aşteaptă întrebările dumneavoastră pe adresa de email viitorulprimar@yahoo.com sau pe blogul său, la adresa http://viitorulprimar.blogspot.com

Dionisie Afloroaei candidează independent, fără sprijinul politic al vreunui partid. Candidează în nume şi din voinţă proprie, pentru binele păşcănenilor

marți, 12 februarie 2008

Jurăminte încălcate, interese publice trădate!

“Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Paşcani. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Acesta este jurământul actualului primar, care conduce Paşcaniul de peste 25 de ani. Acesta este şi jurământul care a fost depus de către consilierii locali în funcţie. Au jurat, invocând numele Domnului, să facă tot ceea ce pot pentru binele nostru, al locuitorilor.

Au jurat fals, comiţând un sperjur, chemându-l pe Dumnezeu să fie martor al minciunii lor. Singura lor preocupare a fost aceea de a-şi spori veniturile şi averile proprii. În timp ce Paşcaniul se zbate în sărăcie, aleşii locali se întrec în a ocupa un loc cât mai înalt din topul celor mai bogaţi oameni din România. În timp ce Paşcaniul este printre primele locuri ca număr de şomeri, ştirile naţionale sunt pline de reportaje despre salariul enorm, cel mai mare din ţară, al primarului în funcţie.

Din păcate, singurele evenimente recent difuzate pe plan naţional despre Paşcani au fost cele referitoare la faptul ca actualul primar are un venit lunar mai mare decât Adriean Videanu (Primarul General al Municipiului Bucureşti) sau Gheorghe Nichita (Primarului Municipiului Iaşi). Şi a mai fost un eveniment, demn de luat în considerare, şi anume că viceprimarul Paşcaniului vinde către municipiul Paşcani îngrăşământ natural.

În rest, actuala clasă politică din Paşcani a rămas anonimă la nivel naţional. Şi cu ce ar putea să se laude? Conform datelor statistice din ultimele două mandate, comunicate chiar de sperjurii amintiţi, Paşcaniul cunoaşte o involuţie înfricoşătoare. De la finele anului 2000, populaţia municipiului este în descreştere, cei care pleacă din oraş sunt tot mai numeroşi, numărul de salariaţi s-a redus aproape la jumătate, numărul de unităţi de învăţământ s-a redus cu o treime, a scăzut numărul de paturi in spitale, iar numărul de locuri din creşe a scăzut la mai mult de jumătate.

În acelaşi timp, deşi în această perioada au fost cheltuite zeci de milioane de euro din bugetul local, serviciile publice descentralizate au rămas la acelaşi nivel inferior de calitate al serviciilor. Infrastructura şi utilităţile publice (gaz, apă curentă, canalizare etc.), au rămas aproape în acelaşi stadiu ca în anul 2001. Singurele lucrări, şi acelea minore, au fost realizate în perioadele de campanie electorală. Şi, trebuie să repet, anual au fost alocate cifre astronomice pentru serviciile de utilitate publică. Numai că acestea s-au transformat în surse de venit pentru clientela aleşilor locali, în frunte cu actualul primar.

În mod cert, acesta va încerca, şi în acest an, să ne explice că este limitat, şi că a făcut tot ceea ce poate. Pentru acest motiv, avem nevoie de o schimbare a clasei politice, deoarece viitorul Primar al Municipiului Paşcani are atribuţiile legale pentru ca oraşul să evolueze.

Primarul, în calitatea sa de ordonator principal de credite, trebuie să refuze efectuarea de plăţi din banii contribuabililor către afaceriştii oculţi. El trebuie să întocmească proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar în mod corect, ţinând seama de interesele exclusive ale comunităţii. Primarul trebuie să informeze corect Consiliul Local şi cetăţenii despre situaţia Municipiului Paşcani. Ca urmare, este obligat să elaboreze şi să implementeze programe care au ca efect evoluţia economică, socială şi de mediu a Paşcaniului. În ceea ce priveşte serviciile publice de interes local, răspunderea pentru acestea aparţine în totalitate Primarului, deoarece, conform legii, acestea sunt în coordonarea sa.

Primarul este cel obligat să ia măsuri pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Primarul este cel obligat să organizeze şi să execute activităţile din următoarele principale domenii, conform art. 63 şi următoarele din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale (republicată):
1. educaţie;
2. servicii sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
3. sănătate;
4. cultura;
5. tineret;
6. sport;
7. ordine publică;
8. situaţii de urgenţă;
9. protecţia şi refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
11. dezvoltare urbană;
12. evidenţa persoanelor;
13. podurile şi drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local;
15. serviciile de urgenţă şi de prim ajutor;
16. activităţile de administraţie social-comunitară;
17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;
18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;

Primarul Paşcaniului are pârghiile necesare pentru a ridica oraşul din praf şi din mizerie. În consecinţă, el trebuie să răspundă pentru toate lipsurile actuale dacă a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru binele locuitorilor municipiului Paşcani. Dacă va spune că da, este dovada limitării sale. Dacă va răspunde negativ, a comis un sperjur. În orice caz, trebuie să lase locul viitorului Primar, pentru ca acest oraş să aibă un viitor.

Exercitarea corectă a prerogativelor stabilite de lege va avea ca efect dezvoltarea economică, socială şi culturală a oraşului. Este timpul ca administrarea oraşului să fie făcută în mod imparţial, profesionist şi transparent. Iar votul din luna mai ne va aduce această schimbare în bine.

duminică, 3 februarie 2008

Scrisoare deschisa adresata domnului Neculai Ratoi

Domnule Neculai Răţoi,

În mod public, îmi exprim indignarea cu privire la modul superficial cu care trataţi necesităţile locuitorilor municipiului Paşcani, fiind evident interesul dumneavoastră de favorizare a anumitor grupuri, în cadrul proiectului de buget local de venituri şi cheltuieli pe anul 2008. Documentul elaborat de dumneavoastră, în calitate de primar, încalcă în mod grobian atât legislaţia în vigoare, cât şi nevoile vitale ale contribuabililor.

Pentru aceste motive, vă solicit revizuirea proiectului de buget, ocazie cu care să ţineţi cont de următoarele aspecte:

1. Obligaţia administraţiei publice locale este aceea de a servi exclusiv intereselor locuitorilor. Una din priorităţile administraţiei trebuie să fie promovarea sistemului educaţional şi cultural. În mod constant, vă ocupaţi doar de cheltuirea obscură a banului public, prin aşa-numite “reabilitări” şi “investiţii în infrastructură”. Aceste cuvinte mari înseamnă, în realitate, doar încredinţarea către grupurile clientelare a unor lucrări care au mai fost executate şi în anii precedenţi. Este timpul să încetaţi cu asemenea practici.
Tinerii din Paşcani au nevoie într-o mai mică măsură de împrejmuirea cimitirului din Sodomeni (de exemplu), şi mai mult de cultură, educaţie şi viaţă socială.
Vă solicit să includeţi în proiectul de buget, cu prioritate, toate cheltuielile obligatorii pentru desfăşurarea în condiţii optime a actului educaţional, cu finanţare atât de la bugetul local cât şi de la cel de stat. Aceste fonduri se referă în principal la decontarea navetei şi a analizelor medicale ale cadrelor didactice, la acordarea drepturilor legale (tichetele cadou, conform Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, precum şi la alte drepturi conferite de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură – Învăţământ). Înainte de a risipi banii din bugetul local, trebuie să asiguraţi fondurile pentru plata utilităţilor restante ale unităţilor de învăţământ, precum şi fondurile estimative pentru anul 2008. Sunteţi obligat să includeţi în proiectul de buget toate cheltuielile descrise în Raportul detaliat privind bugetul învăţământului pentru anul 2008, înaintat de consilierul municipal pe probleme de învăţământ, doamna prof. Liliana Centea.
Vă solicit să investiţi în realizarea de parcuri, în amenajarea spaţiilor verzi. Sunteţi obligat să construiţi locuri de joacă pentru copii. Dacă banii sunt puţini, vă propun să vă inspiraţi din Programul Primăriei Iaşi, prin care s-au construit zeci de parcuri în colaborare cu firmele private. Şi ştiţi ce este cel mai surprinzător ? Că au fost cooptate în acest program şi unele societăţi comerciale care activează în Paşcani.
Vă solicit să vă preocupaţi mai mult de soarta copiilor noştri. Trebuie să acordaţi o atenţie sporită sănătăţii din grădiniţe şi şcoli. Aţi citit, sper, raportul conform căruia elevii din şcolile păşcănene sunt cei mai afectaţi de râie şi păduchi. Şi continuaţi să investiţi în sănătatea publică tot atât cât în fântâna pe care o construiţi de câţiva ani! Mai mult, ştiţi foarte bine că singura creşă din Paşcani funcţionează în mod ilegal, fără aviz sanitar, fără cadre sanitare angajate. Înţeleg că vreţi să împrejmuiţi cimitirul din Sodomeni, să amenajaţi şi să sistematizaţi cimitirul din Fântânele. Dar daţi măcar un leu pentru sănătatea copiilor mici. Intraţi în legalitate şi acordaţi fonduri pentru obţinerea avizelor de sănătate. Până la construcţia “Centrului de dezvoltare economică”, mai construiţi încă o creşă în Paşcani. Sau, dacă banii sunt puţini, deşi vă voi explica cum se pot obţine mai mulţi bani, iniţiaţi un parteneriat pentru înfiinţarea unei creşe private.
Vă solicit să vă opriţi din refuzul instinctiv prin care respingeţi cererile de înfiinţare a unor grădiniţe private, care ar putea oferi servicii de o calitate superioară celor din sistemul public, precum şi crearea unor noi locuri de muncă.
Vă cer să elaboraţi un proiect privind organizarea, cel puţin săptămânală, a unor spectacole de teatru şi să îl includeţi în bugetul pe anul 2008. Veţi afirma, în stilul vehement care vă caracterizează, că teatrul la Paşcani este o utopie. Permiteţi-mi să vă contrazic. Din proprie experienţă vă spun că există un real interes al unor instituţii şi trupe de teatru din Iaşi sau din alte localităţi pentru susţinerea unor spectacole în Paşcani. Singura lor observaţie a fost refuzul constant al autorităţilor locale actuale din Paşcani de a colabora.

2. Vă solicit revizuirea cheltuielilor legate de salarizarea funcţionarilor şi a personalului din sectorul public. Sunt un adept al principiului conform căruia munca de calitate trebuie remunerată în mod corespunzător. Sunt absolut de acord că remunerarea funcţionarilor publici şi, în general, a majorităţii angajaţilor, chiar şi din sectorul privat, este nesatisfăcătoare. În acelaşi timp trebuie să se ia în calcul, în mod obligatoriu, calitatea muncii. Este necesar să se impună principiul eficienţei activităţii, prin evaluările anuale realizate în mod obiectiv. Şi pentru că sunt banii contribuabililor, trebuie să se aplice şi principiul transparenţei remuneraţiei funcţionarilor.
În această din urmă categorie intraţi şi dumneavoastră. Remuneraţia pe care o primiţi în calitate de actual primar este cu mult peste limita bunului simţ, dar mai ales peste eficienţa administrativă pe care aţi probat-o cu prisosinţă. Uitaţi mereu că salariul dumneavoastră este plătit de către păşcăneni, care preferă ca banii să se cheltuie în alte domenii, cu adevărat importante. Salariul pe care îl încasaţi reprezintă, de exemplu, aproape jumătate din suma alocată în anul 2008 pentru salariile, achiziţiile de carte, cheltuielile materiale, de întreţinere şi funcţionare a Bibliotecii Municipale Paşcani. Vă solicit, în consecinţă, să daţi dovadă de luciditate şi să returnaţi sumele încasate în mod ilegal, urmând a vă ajusta veniturile salariale în limitele încasate de alţi primari din ţară.
Vă solicit să revizuiţi propunerile bugetare pe care le-aţi formulat în capitolul “Autorităţi publice şi acţiuni externe”, pentru care aţi propus a se cheltui în anul 2008 suma de 7.340.000 RON, adică peste 2.000.000 euro. Trebuie, în interesul păşcănenilor, să eliminaţi risipa şi să detaliaţi toate propunerile de cheltuieli cuprinse în această categorie. Veţi observa, dacă veţi proceda în acest fel, că se pot restructura foarte mult costurile, fiind posibilă finanţarea unor domenii deficitare. Este inadmisibil ca salariile dumneavoastră şi ale altor funcţionari lipsiţi de orice capacităţi administrative să fie echivalentul sumelor cumulate alocate pentru asistenţă socială, locuinţe, servicii şi dezvoltare publică.

3. Vă solicit revizuirea proiectului de buget propus în prezent, urmând să aveţi în considerare alte surse de finanţare a activităţilor, astfel încât banul public să fie folosit în mod optim. Sunt absolut de acord cu afirmaţia că este necesară o infrastructură de calitate. Dar dumneavoastră ignoraţi, până la rea-credinţă, posibilitatea de a efectua investiţiile în infrastructură din alte surse decât bugetul local. În loc să cheltuiţi din buget zeci de miliarde pentru “Studii de fezabilitate şi proiectări”, pentru “Extinderea reţelelor electrice”, pentru “Lucrările de modernizare a unor drumuri şi străzi”, încercaţi, dacă aveţi capacitatea instituţional-administrativă, să accesaţi proiecte finanţate din fondurile comunitare nerambursabile pentru toate aceste obiective. Cu alte cuvinte, cheltuiţi banii din buget în alte scopuri, pentru că Uniunea Europeană şi Guvernul României vă finanţează, aproape integral, aceste lucrări. În acest fel, în loc să construiţi o stradă din banii păşcănenilor, veţi construi 10 (zece) străzi din bani europeni.

4. Vă solicit să procedaţi la elaborarea noului proiect de buget cu respectarea legislaţiei în vigoare. Astfel, trebuie să aveţi în vedere faptul că au fost modificate cerinţele privind elaborarea proiectului de buget. În prezent, propunerile de buget formulate de către ordonatorii principali de credite în conformitate cu principiile şi prevederile legale în vigoare trebuie să cuprindă toate fondurile publice alocate unui ordonator principal de credite, provenind din bugetul de stat, credite externe, credite interne, venituri proprii şi, mai ales, fonduri externe nerambursabile, atât de pre-aderare cât şi de post-aderare. Cel puţin aceste din urmă fonduri „lipsesc cu desăvârşire” din proiectul dumneavoastră.
Vă reamintesc, în final, doar prevederile Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, care include Paşcaniul în categoria localităţilor urbane de rang II. În aceste condiţii, sunt domenii prioritare de finanţare: educaţia, cercetarea ştiinţifică, cultura, sănătatea şi asistenţa socială.

5. Încălcaţi în mod flagrant legislaţia în vigoare prin faptul că evitaţi să faceţi publice detaliile investiţiilor publice în proiectul de buget. Conform legii, informaţiile financiare referitoare la investiţii trebuie să includă:
a) valoarea totală a proiectului;
b) creditele de angajament;
c) creditele bugetare;
d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;
e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;
f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.
Sunteţi obligat să prezentaţi această listă de investiţii, pentru ca dezbaterea asupra proiectului de buget să aibă ca obiect şi o dezbatere asupra viziunilor dumneavoastră de dezvoltare a Paşcaniului. Cu atât mai mult cu cât se dovedeşte că priorităţile păşcănenilor sunt altele decât cele pe care vi le imaginaţi dumneavoastră.

6. În final, pentru coerenţa proiectului de buget, ar fi fost util să se prezinte şi un raport de execuţie bugetară aferentă anului 2007. Înţeleg preocuparea administraţiei actuale ca această situaţie să rămână departe de ochii alegătorilor, pentru că s-ar fi putut observa cu uşurinţă modul clientelar de cheltuire a banului public. Dar execuţia bugetară anterioară este necesară la adoptarea noului buget, ca semn de transparenţă asupra modului de cheltuire a banului public, a sumelor culese din impozitele şi taxele plătite de păşcăneni.

Dionisie Afloroaei,
Viitorul Primar al Municipiului Paşcani